luni, 21 ianuarie 2013

Fluviul de pe Marte

Iata o imagine de pe Planeta Rosie : o albie larga,  cu meandre asemenea celor sapate de apele curgatoare. Ceea ce vedem in ilustratie, este albia secata a unul fluviu martian, asadar, planeta MARTE a avut si poate ca are si in prezent, in zone ascunse, apa, iar acolo unde este apa, poate sa fie si viata ...
*
LINK : AICI

duminică, 20 ianuarie 2013

Intre ruine viata isi urmeaza cursul

O fluctuatie a mintii, indusa de o durere acuta m-a condus spre un caiet in care imi notam citate din lecturi in ultimul an de facultate, unde am gasit un minuscul text scos din cartea "Instantanee din viata animalelor" de Ionel Pop, care sa-mi domoleasca reteaua gandurilor. Printre cele mult peste zece mii de volume ale Bibliotecii Babel, cu carti asezate pe doua-trei randuri, imi va fi greu sa ajung la cartea insasi, dar iata citatul copiat din caietul stravechi  : " Intre ruine viata isi urmeaza cursul si gaseste in mijlocul durerii si al cataclismului loc pentru dragoste, pui si viitor". Aceste ganduri i-au fost inspirate autorului de un cuib de randunele cu pui , vazut sub streasina unei case partial distruse de un cutremur, care se dovedea sa nu fi fost si apocalipsa pasarilor. Eu mi-am gasit, in mai multe randuri, de-a lungul vietii, alinare in aceste ganduri retinute de caietul meu, din cartea lui Ionel Pop.

miercuri, 16 ianuarie 2013

"Padurea norvegiana" - Haruki Murakami


"- Ia ascultă, Watanabe! Mă iubeşti? - Bineînţeles, am răspuns eu. - Pot să te rog două lucruri? - Poţi să-ţi pui trei dorinţe. Naoko zâmbi şi dădu din cap. - Nu, două sunt suficiente. Una la mână... Aş vrea să ştii cât îţi sunt de recunoscătoare pentru că ai venit până aici să mă vezi. Sunt foarte fericită... chiar dacă nu arăt. Te rog să mă crezi că e adevărat. - Am să vin să te mai văd, am zis eu. Care-i cealaltă dorinţă? - Aş vrea să mă ţii minte, să nu uiţi că am existat, să-ţi aminteşti mereu de mine, de faptul că am mers, aşa, alături de tine."

duminică, 13 ianuarie 2013

Satu Mare, oras liber regal - 2 ianuarie 1721

Satu Mare a fost ridicat la rangul de oraş liber regal în 2 ianuarie 1721

Scris de Ionut Blajean, 12 ianuarie 2013 
Zatmar în 1663
Zatmar în 1663
Privilegiul a fost emis de regele Carol al III-lea, la 6 ani după legiferarea unificării dintre Satu Mare şi Mintiu
Începând cu secolul al XVII-lea, aidoma comitatelor din Transilvania şi Partium, asistăm şi în comitatul Satu Mare la o trecere mai accentuată spre economia alodială (deţinerea de pământuri), cu toate că baza producţiei de mărfuri agricole a constituit-o, în continuare, gospodăria şi sesia iobăgească.
Informaţiile pe care le publicăm în cele ce urmează le-am extras din volumul “Satu Mare. Studii şi comunicări”, revista Muzeului Judeţean Satu Mare nr. XI-XII din anii 1994-1995.
Din materialul “Domeniul oraşului Satu Mare în sec XVII – mijlocul sec. XIX”, semnat de profesorul Bujor Dulgău aflăm că cererea crescândă de produse pe piaţa internă şi cea externă a impus, în mod firesc, nevoia extinderii rezervei senioriale, sporirii numărului iobagilor şi jelerilor precum şi a sarcinilor feudale la care erau impuşi aceştia.
Constituie iniţial prin acte de donaţie, rezerve senioriale sau pământurile alodiale au fost extinse, mai ales, prin răpiri forţate ale sesiilor iobăgeşti, fenomen generalizat în a doua jumătate a secolului al XVII-lea şi, îndeosebi, în cursul secolului al XVIII-lea.
Numărul iobagilor a scăzut foarte mult în perioada 1650 – 1711
Fenomenul este tipic şi pentru domeniul oraşului Satu Mare, constituit treptat prin cumpărări, zălogiri şi răpiri de pământuri situate în hotarele localităţilor limitrofe: Ruşeni, Tătărăşti, Mădăras, Sătmărelul Mic şi Hodoş. În paralel cu acumulările de pământ oraşul a cumpărat sau luat în zălog de la unii nobili scăpătaţi, şi iobagi spre a-şi asigura forţa de muncă necesară exploatării alodiului. Importanţa şi valoarea iobagilor a crescut considerabil spre finele secolului al XVII-lea şi începutul celui următor, când, din cauza deselor războaie şi a incursiunilor turco-tătare, numărul lor a scăzut sensibil în comitatul Satu Mare. Este vorba de invazia polonă din iunie 1657 până sub zidurile oraşelor Satu Mare şi Mintiu, incursiunile turceşti de după 1660, răscoala curuţilor condusă de Francisc Rakoczi al II-lea, invazia tătară din 1717, la care se adaugă jafurile săvârşite de mercenarii străini din garnizoana cetăţii. După semnarea Păcii de la Satu Mare (aprilie 1711) şi epidemia de holeră ce a bântuit în vara anului 1711, conscripţia locuitorilor din Satu Mare găsea aici doar 150 de meşteşugari, 101 orăşeni, 42 jeleri şi 39 văduve.
În anul 1636 ia fiinţă alodiul oraşului Satu Mare în hotarele satelor Ruşeni şi Tătăreşti, sate ce aparţineau comitatului. De-acum înainte vor avea loc frecvente conflicte, tulburări şi acte de violenţă comise de orăşeni împotriva iobagilor cetăţii din aceste localităţi. Cu prilejul reînnoirii semnelor de hotar acestea erau fixate mereu în detrimentul celor două sate şi, de multe ori, orăşeni călări au călcat semănăturile sau distrus recolta iobagilor de aici. Începând din anul 1625 oraşul a reuşit, prin cumpărături şi zălogiri, să intre în posesia unor sesii ce aparţinuseră familiei Ioo şi Clarei Kende. Până la finele secolului al XVII-lea oraşul deţinea deja în aceste localităţi un număr de 31 de sesii.
Situaţia dijmei, păşunatului şi ghindatului
Concomitent cu uzurpările teritoriale efectuate prin ridicarea noilor semne de hotar, magistratul oraşului Satu Mare a interzis, după 1636, păşunatul vitelor şi ghindatul porcilor în pădurile din Tătăreşti, care înainte vreme fuseseră folosite liber şi paşnic atât de către orăşeni cât şi de iobagii localnici. Prin urmare, iobagii cetăţii din localităţile Tătăreşti, Mădăras, Homorodu de Sus, Homorodu de Mijloc şi Medişa vor fi siliţi dea dijmă din animale pentru păşunat şi ghindat, după cum reiese dintr-un interogatoriu luat în anul 1640.
*
Sursa, link : AICI

vineri, 11 ianuarie 2013

Octavian Paler - "Un om norocos"

"Insul mediocru care nu stie ca-i mediocru sau nu-i pasa de asta este pe jumate mantuit; pactul sau cu viata nu ameninta sa se rupa; el trece prin viata linistit, se insoara,se duce la serviciu,isi uraste colegii mai buni decat el si ii vorbeste de rau, ia cuvantul la intruniri negand azi ce a afirmat ieri, isi linguseste superiorii, iar cand nu mai depinde de ei ii barfeste, ii detesta, intre timp, face copii, ARE CHIAR O MICA AVENTURA, pana imbatraneste si moare. Pe cand unul ca mine, oricat de lipsit de scrupule ar fi, simte totusi cateodata frigul mediocritatii si atunci e gata de orice nesocotinta, ca betivul care inainte de a se lasa de bautura, se imbata oribil intr-un chef de adio,in care se incaiera, si lovit, moare."
" Ce inseamna a te realiza? A-ti inchide destinul, ca pe un cerc. Esti realizat, intr-un cuvant, poti sa mori. Ai ajuns pe culme, ai castigat o batalie. Si ce faci dupa asta? Te culci cumva pe laurii cuceriti pana ce ei putrezesc sub tine? Sau te sinucizi si lasi cu limba de moarte sa ti se puna pe mormant acesti lauri? Pe cand esecul e cu totul altceva! El te obliga sa speri, sa mergi mai departe, s-o iei de la capat, sa incerci din nou, strangand pumnii. Esecul este un sfarsit numai pentru cei care nu au vlaga in ei. Pe mine ma ambitioneaza sa fac ceea ce n-am reusit sa fac."
"Fiecare isi face Dumnezeu din ce poate. Din talas, din catifea sau din tacere. Eu mi-l fac din ideea ca in orice esec mai este ceva important de facut : sa-l intelegi; si ca, in orice infrangere, se mai poate obtine o victorie : s-o privesti in fata."

(Octavian Paler - "Un om norocos")
 

joi, 10 ianuarie 2013

Lupul de stepa

„Unii oameni niciodată nu înnebunesc. Ce vieţi oribile trebuie să ducă!”
Îi dau dreptate lui Bukowski. E plăcut să înnebuneşti uneori. E bine să ai curajul să păşeşti în pădurea obscură de la mijlocul vieţii sau într-un teatru magic, chiar dacă miza e nebunia.
Recitesc „Lupul de stepă”, dornică să înţeleg ceea ce cu ani în urmă nu puteam: adevărul afirmaţiei că în unii oameni sălăşluieşte un lup.
Am găsit un astfel de exemplar. Şi nebunie! M-am recunoscut în el. Iar el s-a recunoscut în mine. Ne eram unul altuia oglindă, „în interiorul lui era ceva care-mi răspundea şi mă înţelegea”.
El „m-a plăcut pentru că i-am învins singurătatea, l-am prins când se afla în pragul iadului şi l-am trezit din nou.”
Mai apoi a ajuns însă la concluzia că are nevoie de mine doar „ca să-l împing în apă” când va veni îngerul să tulbure scăldătoarea.
Asta e cu oamenii lup: te omoară chiar dacă nu le-o ceri.

marți, 8 ianuarie 2013

Knut Hamsun recomanda sa ramai dur si neinduplecat


"Exact cum hotarase in legatura cu sotia sa : este pentru ultima oara. Acum, hotara in legatura cu viata insasi. De ce fusesera atat de pustii acesti ani de barbatie ? Acum voia sa faca singurul lucru pe care-l poate face un om batran, fara a fi respingator : sa ramana drept si neinduplecat. Cum altfel sa procedeze? Sa se multumeasca sa consume resturile de la ospatul cel mare? Se simtea ca un oaspete alungat, si nu voia sa se inhaiteze cu servitoarea pentru o imbucatura pe furis. Era furios, incapatanat si teapan. Ii repugna sa-si ofere, lui, sau ramasitelor fiintei lui, delicii care candva ii fusesera refuzate, Acum, le respingea el." ( Knut Hamsun - "Copii ai timpului lor")
*
 
Umbra

"Mă prăfuise timpul dormind peste hârtii...
Se-ntindea noianul de unde nu mai vii;
O umbră în odaie, pe umeri m-apăsa -
Vedeam ce nu se vede, vorbeam ce nu era.

-Poţi să te culci, e ora şi noaptea întârziată,
Vei scrie, altădată, orice, şi tot nimic.
O umbră eşti acum şi pot să te ridic,
Lăsând odaia goală şi lampa afumată."

luni, 7 ianuarie 2013

Surorile Bronte si cartile lor


*

Nouazeci si noua de ani !
Frumoasa varsta, s-ar putea spune ... Dar este suma anilor traiti de cele trei surori Bronte ... Asa ca, este mai potrivita tacerea. Anne si Emily au murit in acelasi an : 1849. Emily suferea de tuberculoza pulmonara. La fruntariile mortii, bolnavul de ftizie are privirea stralucitoare, si sperantele de supravietuire renasc in sufletul sau. Asa incearca natura sa-i aline suferinta. Obrajii bolnavului devin rosii, ai zice ca viata revine in ei. Este un semn : semiologia i-a gasit un nume poetic. Roseata din obrazul bolnavului de ftizie aflat in preajma mortii este numita " trandafirii cimitirului".
*
Mama ne aduce pe lume, dar voi scrie aici doar despre tatal surorilor : este Patrik Bronte, fiu de tarani, irlandez, desigur. Pastor anglican in Yorkshire. Au fost si doua surori moarte de mici, si fratele BRAWELL, mort de tanar, prin darul betiei, care a lasat un portret facut de el surorii Emily, aflat in prezent la Galeria Nationala din Londra. Cea mai mare dintre surori este Charlotte, nascuta in 1816, si moarta in 1855. A urmat Emily, care a trait intre 1818 si 1849, si apoi Anne, intre 1820 si 1849. Au scris si poeme, tustrele. Au publicat impreuna volumul "POEMS" in 1845, sub triplul pseudonim "CURRER, ELLIS and ACTON BELL". Editorul lor a fost NEWBY, care le-a publicat si romanele. Pentru Wuthering Heights, publicarea s-a facut aproape in conditii ruinatoare pentru autoare. Dar ce roman! Astept sa postezi si tu despre romanul "La rascruce de vanturi", Diana.
*
Iata cateva dintre cartile surorilor Bronte, pozate in Biblioteca Babel :


CHARLOTTE BRONTE :

- "Jane Eyre" - 1847
- "Shirley" - 1849
- " Willette" - 1853
- "Te-am dorit intr-o seara"
*

EMILY BRONTE :

- "LA RASCRUCE DE VANTURI" - 1847
*
ANNE BRONTE :
- "Agnes Grey" - 1847
- "Necunoscuta de la Wildfell Hall" - postum, 1884
*
Charlotte este expresia razvratirii femeii asupra soartei care o condamna la o existenta monotona, lipsita de orizont, si a revoltei impotriva mentalitatii care subjuga femeia barbatului. Ea scrie ca despre sine, proclama adevaruri traite, marturiseste despre viata sa amara si tragica, despre visurile si deziluziile sale, despre obstacolele ce rasar in calea fericirii, si revendica dreptul la o viata libera si implinita. Anne, scrie cu indrazneala despre statutul femeii in societate, dand dovada de libertate de gandire. Despre Emily, sper ca va scrie Diana. Emily este cea mai buna dintre toate.
*
Faptul ca autoarele acestor romane sunt femei, le-a sporit succesul. Pe vremea aceea, femeile scriau literatura dulceaga, cee ce nu e cazul la surorile Bronte, pe care Diana le indrageste. Amin

sâmbătă, 5 ianuarie 2013

Cartea Oltului - Geo Bogza


" (...) In acest ultim amurg, atatea amintiri il napadesc din adancul undelor, lasand sa se auda inca o data fosnetul inceputului :
Cetati in ruina, turle de biserici, larga talazuire a sesurilor, satele rasarite in calea lui, si ramase apoi in urma, pline de viata lor veche si tainica.
Dar dintre toate cate au fost, muntii raman in viata lui
NEINTRECUTA, SUPREMA AVENTURA.
Acum, pentru Olt, intregul zbucium al vietii s-a incheiat.
AICI E SFARSITUL.
Din tot ce a fost candva, n-au mai ramas decat aceste sterpe nisipuri.
Unde sunt muntii, padurile, cetatile de odinioara ?
DESERTACIUNE A DESERTACIUNILOR, par a spune intinderile lor pustii si spulberate,
TOTUL E DESERTACIUNE ... "

Totul e desertaciune - fragment din "Cartea Oltului' de Geo Bogza


" (...) In acest ultim amurg, atatea amintiri il napadesc din adancul undelor, lasand sa se auda inca o data fosnetul inceputului :
Cetati in ruina, turle de biserici, larga talazuire a sesurilor, satele rasarite in calea lui, si ramase apoi in urma, pline de viata lor veche si tainica.
Dar dintre toate cate au fost, muntii raman in viata lui
NEINTRECUTA, SUPREMA AVENTURA.
Acum, pentru Olt, intregul zbucium al vietii s-a incheiat.
AICI E SFARSITUL.
Din tot ce a fost candva, n-au mai ramas decat aceste sterpe nisipuri.
Unde sunt muntii, padurile, cetatile de odinioara ?
DESERTACIUNE A DESERTACIUNILOR, par a spune intinderile lor pustii si spulberate,
TOTUL E DESERTACIUNE ... "