sâmbătă, 31 decembrie 2011

Timpul dintre oglinzi - Visurile lui Einstein


"Timpul este asemeni luminii intre doua oglinzi.
Timpul se misca inainte si inapoi, producand un numar
infinit de imagini, de melodii, de ganduri"
*
Alan Lightman - "Visurile lui Einstein"

* * * * * * *

Omul este o minune in minune



"Omul este un model cosmic,
o taina in taina, o minune in minune"

* * * * * * *

vineri, 30 decembrie 2011

Intalnire de gradul trei


Steven Spielberg
*
"Intalnire de gradul trei"
" Cand ordinatoarele aveau sa-si fi decodificat inregistrarile, oamenii urmau sa afle corespondenta simbolurilor sonore, cromatice si gestuale care sa le permita sa inteleaga fiintele acelea si sa le raspunda.
Pentru prima oara, avea sa se angajeze adevaratul dialog."

* * * * * * *

luni, 19 decembrie 2011

A murit Kim Jong-il, dictatorul nord-corean

kim-jong-il-revolution

In 17 decembrie 2011 a murit, de moarte buna, dictatorul nord-corean Kim Jong-il,
odrasla lui Kim Ir Sen, la varsta de 69 de ani.
A venit la putere in 1994, la moartea tatalui sau.
Il are ca succesor pe fiul sau mic, Kim Jong-un, asta pana
la previzibila razmerita din partid.
Moartea a fost gentila ca l-a dus, caci dictatorii o sfarsesc urat, vezi cazul Gaddafi.
Aviz amatorilor, ce zici, baseasca, javra ordinara?
*
Muhaiaua nord-coreana are trei betivani de fii, asa ca jalnica presedintie ereditara de republica cretina a ideilor ciuce si filosofiei giagiusangului se va ineca in trascau.
Amin.
*
Urmeaza Bashar al Assad, si se pregatesc logodnicii mortii Basescu - Udrea, cu tot cu micul Boc, care va face de frica, pipi pe el si poc!

luni, 12 decembrie 2011

Orhan Pamuk in Biblioteca Polirom


Biblioteca Polirom editeaza romanele scriitorului turc Orhan Pamuk, laureat al premiului Nobel pentru Literatura in anul 2006, in serie de autor, din care au aparut deja cinci sau sase volume. "Curtea Veche" a fost editura care l-a publicat in premiera in limba romana pe acest romancier fascinant.

vineri, 9 decembrie 2011

Eclipsa rosie de luna in 10 decembrie 2011

IMG_3265

Sambata, 10 dec. 2011 va avea loc o eclipsa de Luna, si in timpul eclipsei, satelitul pamantului va avea o culoare rosietica. Eclipsa va fi vizibila in Europa, Africa, Orientul Mijlociu, Asia, Oceania si America de Nord. In Romania Luna va rasari la ora 16, 30 si la ora 16, 56 va fi acoperita de umbra Pamantului. Apoi, Luna va iesi din umbra, intre orele 16, 57 si 18, 18.
*
Eclipsa va dura in total sase ore. Urmatoarea eclipsa de Luna vizibila din Romania se va produce in data de 28 septembrie , anul 2015.

marți, 6 decembrie 2011

Efectul de halou lunar

DSCN9585

Iata efectul de halou lunar surpins in poza de Sandu in seara
zilei de 6 decembrie 2011 din curtea casei
noastre din Satu Mare.
*
Link : AICI

sâmbătă, 3 decembrie 2011

Gaillardia - Textul lui Sandu (link-ul meu anterior)

O experienta care nu are legatura cu viata mea de zi cu zi…dar pe care merita sa o descriu in cateva cuvinte aici pe Gaillardia
Ieri , in dimineata zilei de 2 decembrie dupa trezire, dupa ce am baut o ceasca cu cafea am deschis calculatorul si bineinteles dupa aceea am accesat internetul. Nu mai stiu exact cum,,,,am ajuns pe un site cu “citate, proverbe despre viata”, in general. Mi-a atras atentia unul pe care nu am reusit sa-l consider valabil pentru previzunile zilei ce tocmai incepuse …am stat cateva minute sa-l analizez, avand intentia ca pe parcursul zilei sa vad in ce masura se adevereste. Suna cam asa:
“Each day provides its own gifts.”
Marcus Aurelius
Traducerea in liimba romana fiind “ Fiecare zi are sa iti ofere ceva ”. Primul gand al muritorului de rand e sa se gandeasca la ceva material…aceasta bineinteles nefiind singura explicatie a acestiu citat.
Aceeasi zi de 2 decembrie, in jurul orei 14 ma aflam in gradina casei noastre ..preocupat cu toaletarea unui arbust de “Corylus avellana” (alun), pe o vreme rece si umeda.

Cu toate astea am preferat sa petrec o parte din zi afara. Intr-o prima faza pasarile cerului,,,dar nu numai au inceput sa se agite, comportament care apare doar in momentele in care acestea se simt amenintate. In zona in care locuim exista o familie care creste porumbei…acestia fiind deseori vanati de ulii si alte pasari de prada. Am ridicat privirea, am vazut porumbeii dar nimic mai mult,. La numai cateva secunde asupra acestora se napusteste un uliu,,,,de data aceasta cu succes capturand intre gheare un porumbel albastru. Eram in mana cu un lastar de alun cu putin mai inalt decat mine, pe care instinctiv l-am ridicat in aer. Uliul ma observat in momentul in care avrut sa coboare la sol sa isi consume prada, dar in aceeasi clipa a si scapat porumbelul,,,aproximativ la 2 metri distanta de locul in care ma aflam eu. Un porumbel care parea desul de tinerel…m-am indreptat spre el sa vad ce sanse are sa ramana in viata. Arata in regula, fara urme de sange ,,,m-a privit in ochi….era surprins, la fel si eu. Unul din cainii nostri era cu mine,,,,imediat a poftit la porumbel…dar pana sa ajunga la pasare …porumbelul a reusit sa isi ia zborul. L-am urmarit pana a ajuns acasa la el,,,,(la 2 case distanta de mine).
Atunci am inteles ce insemnatate avea pentru mine acel citat…de care dimineata nici nu am fost prea incantat. Am simtit o mare bucurie si o satisfactie deplina. Acest porumbel a scapat, am reusit sa o observ o oarecare bucurie si in privirea lui,,,era foarte cuminte, calm. La scurt timp m-a sunat mama sa vada pe unde sunt,,,i-am povestit la telefon interesanta experienta pe care am trait-o.

joi, 1 decembrie 2011

Adolfo Bioy Casares



"Inventia lui Morel" si "Plan de evadare" sunt doua romane fantastice de mici dimensiuni, de Adolfo Bioy Casares, care dau insa mari satisfactii. Casares, scriitor argentinian, a scris si impreuna cu Borges( "Carti scrise in doi"), iar sotia sa, Silvina Ocampo, este tot scriitoare a marelui "boom" latino american, care a cucerit lumea.

Din jale se-ntrupeaza Electra


Iubesc cartile in asemenea masura incat in afara de faptul ca am devenit, pe langa cititor si un colectionar infocat, mi-am facut si obiceiul de a darui, cu toata dragostea, carti, atat oamenilor apropiati prin destin cat si celor de care m-a apropiat hazardul plonjarii in virtual. Imi place sa pastrez o carte in editiile ei succesive, constient ca fiecare carte aspira in ea energii ale celor care au citit-o, putand sa le elibereze si sa-i readuca la lumina si dupa stramutarea lor in lumea de dincolo. Sunt impregnat de titlurile cartilor si am dobandit obisnuinta de a-mi exprima, chiar si gandurile fugare, prin titluri de carti .Am ales cateva titluri de piese de teatru din volumele "Teatrul Renasterii Engleze", "Teatrul englez contemporan", "Teatrul american contemporan" si din cele trei volume de "Teatru" de Eugene O' Neill. Nu le-am ales pentru a vorbi despre piese, ci am facut din titluri o poveste.O poate citi oricine si fiecare va intelege cate ceva din intentia care le-a asezat laolalta. Dar un singur om o va descifra. Este un om care scrie, si care fermecandu-ma, m-a facut captiv al scriiturii sale , adica al halucinantei lumi pe care a creat-o, lume cu toponime ce aduc aminte de expresia "viata bate filmul", intr-atat de mult pareau scoase din imaginatie, si cat colo, le regasesti pe harta dintr-o singura privire!
Dar iata si povestea mea. Este asemenea catrenelor lui Nostradamus. Ordinea este rasturnata, dar mintea cititorului va face potrivirea care i se cuvine.

***

John Osborne - "Priveste inapoi cu manie"
Harold Pinter ( nobeliat) - "Ingrijitorul 251"
Maxwell Anderson - " Pogoara iarna"
Robert Emmet Sherwood - " Padurea impietrita"
William Saroyan - " Oamenii cavernelor"
Tennessee Williams - " Un tramvai numit dorinta"
Arthur Miller - "Moartea unui comis -voiajor"
Edward Albee - "Cui i-e frica de Virginia Woolf?"
Christopher Marlowe - "Tragica istorie a doctorului Faust"
Eugen O' Neill - " Straniul interludiu"
Eugen O'Neill - "Lungul drum al zilei catre noapte"

***

Jelania greierilor captivi

Jelania greierilor captivi

Voiam sa fac o postare despre o carte de nuvele de Katherine Anne Porter, dar nu am gasit in rafturi cartea dorita, care trebuia sa fie langa romanul "Corabia nebunilor". Voi fi dat-o cuiva, mi-am spus. Iar daca nu am daruit-o, atunci este pierduta printre mii de carti, si o voi gasi-o cand va dori hazardul sa o gasesc. Stiu ca ar fi fost o postare bine primita. Eram inca la Corabia nebunilor cand mi-am amintit de greierii pe care i-am capturat in vara.Cantau in noapte niste greieri intr-o padurice, inganandu-se cu un glas melodios de om. Am realizat unificarea vocilor, aducand greierii in biblioteca luminata de mii de faclii, din aceeasi noapte tulburatoare, si le aud, de-atunci, necontenit, jelania de greieri captivi. M-am iluminat : asta este, mi-am zis.Trebuie sa postez despre Jelania greierilor captivi. Si am scos cartea din raft.Un roman de Brian Glanville. Langa ea , se afla romanul "Fidelitate" de acelasi autor.Titlul este potrivit cu povestea mea, am constatat, si ilustrez postarea cu cele doua romane alaturate, desi ma voi referi numai la jelanie.
*
Jelania are in vedere un om care seamana cu mine. Imi amintesc de romanul "Omul care semana cu Oreste" de un autor portughez. Iata si un roman despre un om care-mi seamana mie. Viata mea este un roman, imi spun adesea.Uneori, cred ca fiecare zi din viata mea este un roman. Si romanul mare, al vietii intregi, este romanul unui scriitor ratat, de la care, in zadar asteapta o opera cei ce-l indragesc. Personajul incearca sa evadeze din propriul vid interior, fie si in vidul lumilor virtuale. Are parte de naluciri selenare, intrezareste spatii cu armonii celeste, si viseaza la ritmuri solare, intr-o insula ce-si are lacasul in ziua de maine. Traind, dezamagire dupa dezamagire in lumea iluziei, si intalnind numai bariere in lumea desfasurata, antieroul nu se da invins. Este convins ca vede cum se deschide poata de aur dintre lumi, si are de gand sa convinga intreaga lume ca speranta in viitor este indreptatita.

Alan Lightman - Visurile lui Einstein

Visurile lui Einstein - Alan Lightman




Lightman ne initiaza in cele doua feluri de timpuri, ca moduri de desfasurare a lumii : un timp mecanic, rigid ca un pendul si timpul trupului, care"misuna ca un peste rapitor in golf". Oamenii care cred ca trupurile lor nu exista, traiesc in timpul mecanic. Iata care este situatia lor ;
" Ei stiu ca trupul nu este ceva de magie salbatica, ci o colectie de chimicale, tesuturi si impulsuri nervoase.Gandurile nu sunt altceva decat amplitudini electrice in creier. Apetitul sexual - nimic altceva decat un flux de chimicale catre nervii periferici. Tristetea - doar putin acid fixat in cerebel. Pe scurt, corpul este o masina, supusa acelorasi legi ale electricitatii si mecanicii precum un electron sau un orologiu. Asadar, corpului trebuie sa i te adresezi in limbajul fizicii. Iar daca acest corp vorbeste, nu este decat limbajul unor nenumarate leviere si forte.Corpul este ceva ce trebuie comandat, nu ascultat"
*
Am cunoscut un om , care mi-a trezit in cea mai mare masura interesul. Ceva dinlauntrul sau, imi intelegea chemarea si parea sa-mi raspunda. Dar culmea, aveam temeiuri sa recunosc in el tipul de om fara trup al lui Leightman.
"Priveste-ma cu atentie", i-am spus. "omul este cu totul diferit de ceea ce pare trupul sau, omul este farmec si vraja, incearca sa crezi".
Mi-a raspus :
"omul pe care-l descrii este doar un peste rapitor intr-un golf."

Don Rigoberto si nevasta regelui din Lidia


Don Rigoberto, isi alinta sotia, pe frumoasa dona Lucretia, spunandu-i "nevasta regelui din Lidia". Asta in "Elogiu mamei vitrege" de Llosa. Am cautat-o pe superba regina in tinutul respectiv din Istorii si am aflat de la Herodot ca regele nu putea sa suporte sa fie singurul om care vede o splendoare precum regina sa, si isi punea cate-un sclav sa o priveasca goala. De fapt, ii crea iluzia ca poate sa se bucure de ea. Desigur, nici unul nu a ajuns suficient de aproape de regina incat sa stie ca n-a murit degeaba.Si, niciunul nu a scapat cu viata dupa fantastica experienta, sacrificarea lor facand parte din nalucirile erotice ale regelui nemurit de Istorii. In "Pacientul englez", un personaj, Laszlo Almasy poarta cu el cartea "Istorii " de Herodot. Mi-ar fi placut daca Ondaatje i-ar fi dat personajului numele Aurel Vlaicu, de exemplu, si as fi citit cu si mai multa placere "Pacientul englez". Alma inseamna "mar" in maghiara, iar Almasy este "omul cu mere". Alte personaje citeaza din alte carti in "Pacientul ..." Imi place viata secunda o unei carti, in paginile altei carti, imi place cum jongleaza Haruki Murakami cu aceasta tehnica. Uneori, ma gandesc si eu la nevasta regelui din Lidia. In istoria aceea, puteam sa joc cel mult rolul de sclav. Ar fi meritat sa-mi pierd capul pentru o nalucire? Ma pierd adesea in reverie si zic ca ar merita.

A. si B. Strugatki - "Piciul"

"Fantastic Fara Frontiere" ...
Pentru mine suna foarte bine ... Am citit carti de neuitat in aceasta colectie.Iata in ilustratie cateva dintre romanele fratilor Strugatki, evrei din Rusia de o inteligenta sclipitoare, publicate in aceasta colectie, printre care se afla si romanul "Piciul" despre care a postat Diana de curand.
*
Povestea este simpala.O nava terestra in care se afla o familie - mama, tata si copil - patrunde in atmosfera unei planete straine, cu intentia de a asoliza, dar este distrusa de dispozitivele automate de aparare ale civilizatiei respective.Parintii mor, copilul ranit este recuperat si crescut de aborigeni, si o alta nava terestra il recupereaza pe copil de pe planeta respectiva dupa 12 ani.
*
Este un adolescent cu fata inghetata ca o masca, dar cu ochii vii, inteligenti.Poarta pe toata lungimea gatului pana la clavicula , o cicatrice urata care aduce aminte de accidentul din care a scapat ca prin miracol. Cunoaste cateva cuvinte intr-o limba omenesca, desi este singurul om pe planeta extraterestra, in care, aborigenii nu se arata vederii. Si din aceste putine cuvinte, putem vedea imagini din existenta fericita a unei familii cu mama, tata si copil .
*
Cuvinte care evoca o viata fericita de familie :
- "Clopotelule, iar esti ud!"
- "Pisicuta mea, puiule"
- Trinchet! Spargatorul de nuci! Greieras pe cuptoras ...
Marr - ry, Marr - ry !
Broscuta mea vrea sa manance ..."
*
- "De unde stii aceste cuvinte?" , este intrebat Piciul de catre salvatori, dupa ce acesta deprinde limbajul .
- "Le-am tinut minte. Doi oameni mari si buni ... "

* * *


La furat de cai

Privind in urma, Trond Sander intelege ca propriul sau trecut este un fel de tara a nimanui, un teritoriu arid. Se retrage la o cabana din Nord si rupe toate legaturile cu lumea. In vecinatatea cabanei sale traieste un om care are legatura cu inceputurile vietii sale. Aceasta ii inlesneste reevaluarea trecutului. Reasezarea sa in fluxurile firesti ale naturii, alaturi de fiul sau venit sa-l ajute sa doboare trunchiuri de arbori si sa-i trimita pe ape, la vale, il reintegreaza in ordinea lumii. Povestea cu recuperarea trunchiurilor, ca si titlul cartii "La furat de cai", care este doar o expresie ce apare spontan in generatia tatalui, ca si in cea a fiului, neavand legatura cu hotia, pot face obiectul unor postari fascinante. Suntem in fata unui roman despre viata si moarte, despre razboi si pace, despre dragoste, legaturi de sange sau inrudirea prin fapte si despre necesitatea de a face alegeri si de a suporta consecintele lor, despre datorie si libertate, regret si speranta. A aparut in 2003 fiind declarat cel mai bun roman al anului in Norvegia. A fost tradus la noi in 2007. Amintindu-mi cum a raspuns Diana ineptei mele afirmatii cum ca "Versetele satanice" ar fi o carte proasta, alegand un citat rascolitor si convingator din roman, care afirma contrariul, am ales si eu o propozitie, una singura, din acest roman tulburator :
"TU HOTARASTI SINGUR CAND TE DOARE".
O spune tatal, fiului, dupa ce acesta facuse treaba de mantuiala, taind urzicile cu coasa cea mica, de teama sa nu-l doara. Si in timp ce i-o spunea, tatal, fara sa stea pe ganduri, smulgea cu mainile goale urzicile.

Huxley - Geniul si zeita

"Geniul si zeita" - Aldous Huxley

Geniul este un fizician atomist, Henry Maartens, iar zeita, nu e nimeni alta decat sotia sa Katy, care ma duce cu gandul la alta Katy, cea din "Wuthering Heights", roman indragit de Diana. Si acesta este un roman despre conditia umana ( Malraux chiar a scris un roman cu acest titlu, care i-a placut nespus lui Patapievici, fiind pentru el un roman initiatic), despre hiatusurile dintre realitate si parelnic, despre instrainarea de la conditia umana, despre raporturile dintre teluric si viata spirituala, despre raportarea la societate, despre corespondentele dintre literatura si realitate. Adaptez, cu modificari microscopice o felie din textul cartii, nevoilor acestei postari :
" Inconvenientul literaturii consta in caracterul ei prea logic. Realitatea nu-l are niciodata, decat eventual, cand este raportata la divinitate. Literatura are unitate, are stil. Lucrurile intamplate aievea nu au asa ceva. Luata ca atare, existenta reprezinta intotdeauna o insiruire de lucruri blestemate, si poate pare ciudat, dar cele mai apropiate de realitate sunt intotdeauna operele literare considerate a fi mai putin adevarate".*
Ceea ce spun ades , dar mi se pare ca nu o fac indeajuns de convingator, doresc sa reiau si aici, pe blogul Dianei. Faptul ca realitatea atat de palpabila si previzibila in aparenta, are in tesatura ei izbucniri de iratioanal pana la absurd, ca si in cea mai banala viata pot sa apara intruziuni dinspre partea intunecata a existentei, dar si gandul ca toate incongruentele, contrasesurile si malversatiunile celor iesiti din ax, sunt fara efect daca reusim sa ne pastram treaz simtul umorului.

Morbus Kitahara

Morbus Kitahara


Prozatorul austriac Cristoph Ransmayr ( nascut in 1954) a reusit sa transforme cu succes un nume de boala intr-un roman de succes, "Morbus Kitahara", scris in 1995 si aparut si in limba romana, in 1999, la Editura Univers." Cum sa spun ceva si despre carte si despre mine ?" , ma intreb de fiecare data cand iau decizia indrazneata de "a face pe desteptul". De asta data nu e greu. Odata, pentru ca fiecare cititor devine, intr-un joc secund, coautor al ei, si a doua oara, pentru ca am privit si eu, prin ochii bolnavi de Morbus Kitahara, ai lui Bering, sinistrul lagar de la Moor, unde si piatra moare, odata cu intreaga lume care piere, si unde "gradina de fier", cu vestigiile ei, formate din unelte de tot felul si aparate, prinse-n tarana si ruginite, mancate de iarba, aminteste despre o civilizatie disparuta. In privirea lui Bering, si desigur in ochii mei, indreptati spre carte, apar gauri negre, si personajul este bantuit de obsesii, frica si ura, cu spectrul orbirii in fata.
El isi cauta vindecarea, cum mi-o caut la randul meu, incercand sa renunte la "holbarea" spre moarte, sa uite de trecut, de obesii, de neincredere si de frica. Isi cauta poarta de iesire din fascinatia apocaliptica si eliberarea de ura.
*
Roman cu structura aluvionara, cu rememorarea in prezent a intamplarilor tragice din copilarie, din anii de razboi si de lagar, cu intamplarile redate intr-o geometrie circulara, ciclica, cu elemente de mitologie, partial demistificate, "Morbus Kitahara" este o carte de aventuri si iubire, un roman despre un lagar de concentrare kafkian, in care si lumea, dar si granitul se pulverizeaza si mor, este o parabola politica, o utopie negra. Bun de citit!

Eseu despre orbire

Eseu despre orbire - Saramago

Dupa Kirkus Reviews, "Eseu despre orbire" de Saramago este un roman revolutionar, cum erau considerate la vremea lor "Procesul" de Kafka si "Ciuma" de Camus. In "Eseu ..." , o molima de orbire ataca omenirea. Ea izbuncneste intr-un oras anonim, populat de personaje anonime. Oamenii orbesc pe rand si asezamantul social se prabuseste. Se instaleaza haosul. Autoritatile recurg la represiune si infiinteaza lagare penitenciare. O singura persoana scapa de flagel : o femeie. Si un singur om, are capacitatea de a readuce omenirea la lumina.
*
Imi vine in minte Avraam, mijlocind pentru Sodoma si Gomora la Domnul : "dar daca doar zece oameni din cetati sunt drepti, le vei salva de la distrugere pentru ei?"
De fapt "Eseu ..." este tabloul unei lumi tragice, expresie a pesimismului funciar al lui Saramago. Este o marturie a lipsei sale de incredere in lumea contemporana, incapabila sa-si gestioneze crizele. In poza mea de grup, lipseste "Dare de seama despre orbi" de Fernando Vidal. Sunt prezente cartile "Orbirea" de Canetti, "Despre eroi si morminte" de Sabato, "Orb prin Gaza" de Huxley si desigur, "Eseu despre orbire" de Saramago. Apare in plus, "Salcia oarba, fata adormita", volum de povestiri de Haruki Murakami, care inca nu a luat Nobelul, desi i se cuvine. Am postat cartea de dragul fetei adormite care le vorbeste surzilor (eu doar de o ureche, pentru ca in tara orbilor, chiorul este imparat!) despre orbire!

Un ecou printre alte ecouri : Pe urmele lui OVIDIU

Ultima lume, sau pe urmele lui Ovidiu



Nu "Arta iubirii", nu amorurile poetului, considerate fariseic , scandaloase, si nici macar omiterea, de catre Ovidiu, prins de vraja discursului rostit in prezenta imparatului, a genuflexiunii retorice, impusa de protocol ci gestul plictisit al lui Augustus, care a dat din mana catre poet, dupa omisiunea jenanta a acestuia, interpretat aiurea de slugarnicii slujbasi, a dus la exilarea lui.
*
Christoph Ransmayr, prozatorul austriac care a scris "Ultima lume", despe poetul Ovidiu si "metamorfozele" sale in 1988, la 1980 de ani de la exilarea poetului, s-a nascut in 1954, si amintesc data nasterii sale din motive subiective


*
Ovidiu ii scria lui Cotta, prietenul sau roman, epistole din exil. Era un firisor care lega intre ele resedinta lumii si ultima dintre lumi, in care era exilat delicatul poet al iubirilor. In Roma timpului, Metamorfozele lui Ovidiu erau cunoscute fragmentar, fiind considerate, in parte, distruse, la plecarea poetului in exil.
*
"Metamorfoze" este un poem epic ce glorifica Roma lui Augustus in 256 de povestiri si "epilii", mici poeme epice, cele mai multe, dedicate iubirii, pe firul "schimbarii formelor".
*
La Roma circula zvonul ca Ovidiu ar fi murit. Atunci Cotta, preietenul sau, a pornit spre Tomis, in cautarea unui fragment de manuscris din "Metamorfoze".
In orasul de la Pontul Euxin, Cotta intalneste doar urme ale trecerii poetului Ovidiu, fara sa-l intalneasca. Gaseste in munti, casa aflata in paragina, a poetului, il intalneste si pe Pitagora, batranul servitor al lui Ovidiu, dar Cotta se confrunta si cu semne tainice ale Metamorfozelor, in lucruri, imagini si intamplari miraculoase.
*
Chiar si pe Ovidiu pare a-l fi intalnit, dar nu in "carne si oase" ci metamorfozat intr-un copac batran si uscat.
*
"NE MEA SARMATICUM CONTEGAT OSSA SOLUM",
isi dorea poetul exilat.
Apoi Sarcinius scrie, dupa moartea lui Ovidiu :
"Aici zace poetul caruia minia lui Cezar August
i-a poruncit sa plece din patrie.
Sarmanul adesea a voit sa moara pe pamantul stramosilor.
Dar zadarnic, destinele i-au harazit poetului locul acesta."
*
Nascut la SULMO in anul 43 inainte de Hristos, Ovidiu scrie ,in anul 2 dupa Hristos, "Ars amandi", si in anul 3 "Remedia amoris" si tot atunci incepe sa scrie "Metamorfoze". In anul 8 dupa Hristos, Octavian Augustus il trimite in exil la Tomis. In anul 14, Octavian moare si il are ca succesor pe imparatul Tiberiu, dar Ovidiu nu este rechemat din exil. In anul 16 Ovidiu incheie de scris "Ponticele" si in anul 17 sau 18, poetul moare in exil si este inmormantat la Tomis. Dupa Cronica lui Heronim, moare in anul 17 dupa Hristos.

Paolo Monelli - O aventura in secolul intai

O aventura in secolul intai

Paolo Monelli a fost ofiter de vanatori de munte in primul razboi mandial, si apoi, publicist la Corriere della Sera, si scriitor. "Avventura nel primo secolo" utilizeaza un artificiu din sfera fantastica, pentru ca un italian din sec. 20 sa fie transferat in primul secol al erei crestine , in Roma cezarilor.
Acest straniu transfer al unui om in trecutul indepartat ii prilejuieste autorului formularea unor intrebari cu privire la destinul omenirii. Care a fost aportul spiritului creator al omului pe parcursul a doua milenii de civilizatie iudeo-crestina?
De-a lungul celor douazaci de secole, oamenii s-au confruntat cu aceleasi nelinisti ontologice, fara a gasi raspunsuri atotcuprinzatoare. Un lucru este cert : progresul tehnic nu este identic cu progresul conditiei umane, si omul nu a devenit inca masura tuturor lucrurilor.
*
Am citit cartea la studentie, si pe vremea aceea, casa parinteasca era pentru mine un punct fix in univers. Le spuneam colegilor mei din alte orase si din alte tari, adresa mea, si ii asiguram ca ma vor putea gasi oricand acolo. Ce sa mai spun? Nu mai este sigura nici adresa mea de e-mail, nici prezenta mea in materii si substante!
*
Eroul aventurii "nel primo secolo", doreste sa aduca cu el in viitor, obiecte din trecut.Dar asta nu se poate.Atunci, decide sa caute un reper care sa ramana valababil timp de doua milenii, pentru a ascunde acolo obiectele dorite, ca sa le poata recupera in secolul douazeci.
*
Dar nici acea
sta nu se poate. Nu exista puncte fixe in univers. Nu este cu putinta statornicia pura, si totusi, sufletul tanjeste dupa ea. Sa existe macar convingeri definitive, alegeri care sa dureze ad infinitum ?
*
Sa mai imaginam si un crononaut din stirpea patriarhilor veterotestamentari. Un om ca oricare altul, unul dintre robii lui Dumnezeu. Iata-l explorind secolul 21. Ce cred eu ca as zice daca as fi Acela ?
Ceea ce spune Eclesiastul :
"Hevel havolim, hakol hevel".

Dumnezeu s-a nascut in exil



Poetul Ovidiu a prilejuit primul ecou intre Babel si Carti Dragi si revin cu drag la autorul Metamorfozelor, care a contribuit la primirea mea pe blogul Dianei. O fac scriind despre romanul "Dumnezeu s-a nascut in exil" de Vintila Horia, prima carte a Trilogiei Exilului, urmata de "Cavalerul resemnarii" si "Salvarea de ostrogoti", pe care le-am prezentat in ilustratie. Vintila Horia, a trait insusi in exil, in Italia, Argentina si Spania, si a incetat din viata in anul 1992, la Madrid. Ca un om smuls de pe pamantul natal de vartejul istoriei, autorul marturiseste si despre sine, vorbindu-ne despre poetul exilat din Roma, pe tarmul sarmatic. Romanul "Dumnezeu s-a nascut in exil" se constituie din memoriile apocrife ale poetului Ovidiu, din vremea exilului la Tomis, unde a fost trimis de imparatul Octavian Augustus. Vintila Horia realizeaza in ton subiectiv, original, imaginea omului exilat. Este una dintre cartile mari ale diasporei din perioada bolsevica. Ovidiu, apare in memoriile apocrife, consemnate de Vintila Horia, ca o fiinta transformata de propria suferinta, ceea ce-mi aduce iarasi aminte de "Metamorfoze".

Eseu despre luciditate de Saramago

Eseu despre luciditate

Nobeliatul pentru literatura din 1998, portughezul Jose Saramago, apare frecvent in postarile Dianei. Am intalnit aici referiri la romanele sale "Memorialul de la Mafra" , despre Baltazar si Blimunda, la "Toate numele", "Intermitentele mortii" si la "Eseu despre orbire", in care cetatenii unui oras sufera o epidemie de orbire, care le intuneca si ratiunea, incat se dedau la crime si violuri, caci salbaticia ascunsa de spoiala de civilizatie, este descatusata. In "Eseu despre luciditate", ne confruntam cu o alta epidemie : cea a absenteismului la vot. Aici, oamenii nu incalca legea, ca in vremea orbirii.Doar opteaza pentru renuntarea la civism. Autoritatile impun repetarea scrutinului, dar numarul de votanti scade drastic, subminand demersurile politice de remediere a situatiei. Nonparticiparea face ca scrutinul sa nu fie valid, si puterea sa se delegitimeze. Atunci, guvernul recurge la forta, declansand o vasta operatiune politieneasca, care se dovedeste si ea zadarnica, asa ca se recurge la instaurarea starii de asediu. Cetatenii au, in aceste imprejurari, reactii dintre cele mai imprevizibile, cum imprevizibla este si imaginatia debordanta a autorului.
*
Cine sunt oamenii care ne conduc, cine le da puterea in mana?
*
In Romania asemenea intrebari sunt la ordinea zilei. Eu votez cu certitudine, insa castiga mereu ceilalti. Guvernarea are o dinamica complexa, si nu se face cu piticul de la circ, sau daca se face, este vai de capul celor guvernati.
*
Intre starea de luciditate si cea de vraja, o prefer, desigur, pe cea din urma.Dar asta nu ma impiedica sa merg cu sperante la urne!

Gabriel Garcia Marquez

Un veac de singuratate

Cred ca nimeni nu poate spune ceva mai substantial despre un roman, decat textul insusi. "Un veac de singuratate" de Gabriel Garcia Marquez, este o carte draga inimii mele. Desigur ca nu-mi pot imagina ca vreunul dintre cititorii blogului Dianei sa nu fi lecturat aceasta carte, de aceea, ceea ce propun este sa recitim impreuna finalul , amintindu-ne cum, acest halucinant amestec de iluzie si realitate, incepe cu o geneza - nasterea satului Macondo - si se incheie apocaliptic, prin raderea satului de pe suprafata Pamantului :

" Macondo era acum un vartej ingrozitor de praf si daramaturi vinturate de furia acestui uragan biblic, cand Aureliano sari unsprezece pagini pentru a nu pierde timp cu fapte prea bine cunoscute, si INCEPU SA DESCIFREZE CLIPA PE CARE TOCMAI O TRAIA, descifrand-o pe masura ce o traia, prorocindu-se pe sine insusi ca descifreaza ultima pagina a manuscrisului, de parca s-ar fi privit intr-o oglinda de cuvinte. Atunci, mai sari cateva randuri pentru a depasi profetiile si pentru a cauta sa cunoasca data si imprejurarile mortii sale. Dar inainte de a ajunge la versul final, intelese ca nu va mai iesi niciodata din odaia aceea, caci statea scris ca aceea cetate a oglinzilor va fi stersa de vant si alungata din memoria oamenilor in clipa in care Aureliano Babilonia va fi terminat descifrarea pergamentelor, si ca tot ce vedea scris acolo era dintotdeauna si avea sa ramana pe veci de nerepetat, caci semintiilor osandite la un veac de singuratate nu le era data o a doua sansa pe pamant."

Lafko, fiul lui Lafko (Jean Raspail)

Cine isi aminteste de oameni ...

Am citit romanul "Cine isi aminteste de oameni ... ", de Jean Raspail, in 1989, pe cand eram medic rezident in Cluj, si nici nu stiu daca Diana, gazda acestei postari era deja studenta la Litere, in aceeasi urbe, sau doar liceana la Alba. Aceasta este o postare ecou la "Intalnire de gradul trei", de pe Babel, dar cum sunt gazduita de o scriitoare de SF, ne vom afla in situatia paradoxala in care ecoul va apare inaintea sunetului.
*
Ei isi spuneau kaweskari, asta inseamna oameni. Mai apoi, albii care i-au exterminat, le-au spus alakalufi, dar i-au numit si cu alte vorbe de ocara. Lafko era un nume obisnuit printre ei. Lafko, fiul lui Lafko ... Acest neam iese pe neasteptate din neantul a cincizeci de secole nestiute, in care i-a tinut Dumnezeu fata de restul oamenilor, dupa ce o furtuna i-a desprins lui Lafko doua barci de la tarm, iar aceastea, au ajuns, din Tara de Foc, dintr-un loc care se va numi in timp, Capul Fecioarelor, plutind in nestire, la Nurnberg.
*
Apoi, au venit si albii in tara lui Lafko. Interventia lor, a facut ca primul neam stramutat de Dumnezeu in Ceruri, sa fie cel al Kaweskarilor.
*
Aceasta este o postare despre contact. Sunt contacte intre oameni, unele decisive si inaltatoare, sunt si contacte intre civilizatii, in care, cei mai slabi, pier. Eu sunt increzator in contactele formatoare. Si cred ca extraterestrii nu intervin in civilizatia noastra din respect pentru noi. Ati vazut extraterestrul din Irkutsk, nu ?
Cautati-l pe Google.
*
Sa vorbeasca acum cartea , despre "contact" :

"Vocile lor le aude Lafko, vocea sondorilor, a observatorilor, inca inainte de a zari corabiile. A recunoscut vocea omului, desi se credea singur pe pamant, fiindca de mii si mii de ani incoace, nimeni nu s-a mai aventurat pana aici. Ii trebuie o sfortare uriasa pentru a o admite dupa atatea secole de singuratate. Creierul il doare atat de tare, incat e nevoit sa lase rama o clipa, pentru a-si strange tamplele intre maini. Ceea ce este cu neputinta de cuprins cu mintea isi croieste drum lob cu lob, producand iremediabile deteriorari. Si acesta este doar inceputul. Fiindca pe acesti oameni inca invizibili, care vorbesc intr-o limba necunoscuta, si-i imagineaza dupa propriul chip, imtr-o barca asemanatoare, la nivelul apei. Nu cunoaste un alt fel de om. Memoria lui amuteste in acest punct.
Or, ce vede el, Lafko, de dupa micul cap care ascunde stramtoarea?
O BARCA, SIGUR, DAR MONSTRUOASA!

Bucuria vietii

Bucuria vietii

Nu apreciez patetismul, dar la Van Gogh, artistul chinuit de nevoia de sinceritate si de dorinta ardenta de daruire de sine, este un patetism incarcat de noblete. Imi place arta moderna, pregatita de revolutia secolului nouasprezece, a artistilor damnati, din care face parte si Van Gogh, alaturi de Paul Gauguin, Hernry Rousseau, Henry de Toullouse-Lautrec, printre care, ma simt mai mult decat acasa, deoarece cartile pe care le-am citit despre ei, mi-au faurit, in memorie, un locsor in preajma lor, unde ma retrag adesea, mai ales la Molin Rouge, atunci cand simt ca e pe cale sa ma invinga prosopopeea vietii. Ce tablouri sa aleg, ca sa-l reprezinte pe artist? Iata, din "Muzeul Van Gogh" din Amsterdam, "Autoportret cu palarie gri de fetru", pictat in 1887, si "Autoportet la sevalet" din 1888. Cine te poate " picta" mai bine decat tu insuti ? Priviti si tabloul "Lan de grau cu secerator", din 1889. Soarele de pe cer, face ca lanul de grau sa scapere in lumina. Fericit titlu a ales Irving Stone pentru romanul vietii lui Van Gogh : "Bucuria vietii". Expresia a intrat in limbajul meu curent, cu rol benefic, prin sugestia ce promite bucuria. Sa ne bucuram.

Magazinul Lumilor (S.F)

Lumea pe care ti-o doreste inima

Sa mergem cu dl. Wayne la Magazinul Lumilor. Nu va asteptati la cine stie ce. Este o baraca mica, facuta din scanduri, caramizi sparte, bucati de tabla si alte deseuri. Trebuie sa va avertizez : lumea civilizata nu mai exista, un razboi pustiitor i-a pus capat. Dl. Tomkins a inventat insa un dispozitiv care iti permite sa plonjezi intr-o lume virtuala, si daca ai cu ce sa platesti, niste bucati de sfoara, vreun material bun de ceva, sau niste cutii de conserva, fie si goale, poti beneficia de bucuria de a te conecta la aparat. Acesta iti elibereaza mintea. Libera de trup, mintea ta poate alege oricare dintre lumile de care pamantul s-a lepadat in fiecare dintre secundele existentei sale. Poti alege, dupa pofta inimii o lume "unde poti ucide, te poti tavali in sange, unde poti sa-l intreci pe Sade sau pe Caesar, sau pe cine ti-o fi Idolul.
Ori vrei cumva putere? Atunci vei alege o lume in care tu sa fii Dumnezeu ... " Sau vrei poate doar o zi obisnuita, de pace, munca si iubire pe Pamant ... Sau o zi de vacanta ...
*
Povestirea "Lumea pe care ti-o doreste inima"
de Robert Sheckeley poate fi citita din volumul
"Intamplari dintr-un univers al pacii",
Editura Politica, 1987

Imparatul mustelor

William Golding, nobeliat pentru Literatura in 1983, la un an dupa columbianul Gabriel Garcia Marquez, a publicat romanul "Imparatul mustelor' la 44 de ani, in anul 1954. Romanul a aparut in limba romana in 1969, in Colectia Meridiane, si este tradus in circa cincizeci de limbi, in tiraj de zeci de milioane de exemplare. Ecranizarea a sporit notorietatea cartii. Biblioteca Babel mai adaposteste si romanele "Martin cel avid", TRILOGIA MARII cu "Ritualurile trecerii", "Infruntarea" si "Incendiu la bord", ca si "Turnul". Am citit "Imparatul mustelor" in anii de liceu, in atmosfera de emulatie a strazii Corvinilor, cu fratii si prietenii, si am recomandat-o mereu de-a lungul vietii, astfel ca in 1983, am avut cu cine sa ma bucur de recunoasterea autorului.
* * *

Niste copii esueaza in conditii neclare pe o insula, se pare ca ar fi avut loc un conflict atomic, nu exista printre ei nici un adult, iar ei incearca sa-si organizeze viata dupa normele cunoscute ale civilizatiei. In conditiile de izolare si dezordine spatio-temporala, o parte dintre ei, degenereaza la nivel de instincte primare, si reactualizeaza , ca norma de fiintare, "legea junglei". Fiara, care zace dintotdeauna in om, dar poate sa ramana inhibata in conditiile vietii in civilizatie, iese la iveala pe insula, si face ravagii.
* * *

La varsta de 56 de ani, Golding a renuntat la catedra sa de profesor, ceea ce am facut si eu, la randul meu, si s-a dedicat scrisului, ceea ce imi doream sa fac si eu, si nu am facut. In anul 1988 a fost innobilat iar in 1993 a incetat din viata.
* * *

Sa intram un pic in carte :

"Ghicisera ca era O INSULA : tot catarandu-se printre stancile strajuite de mare, si prin aerul cristalin al inaltimilor, intelesera instinctiv ca marea ii inconjura."
(...)
Jack incepu si el sa strige, si strigatele lui Ralph nu se mai faceau auzite. Jack se apropie de trib si baietii devenira o masa compacta de amenintari, cu sulitele ridicate. In mijlocul lor se ghicea intentia unui atac. Ralph ii infrunta, pregatindu-si sulita. Piggy ii statea alaturi, tinand in mana talismanul - scoica fragila, de o splendoare stralucitoare. Uraganul de zgomote ii lovi ca o incantatie a urii"

La Winnipeg, unde nu ne vom intoarce niciodata

Aveam, inca din anii de liceu, lucrarea "O istorie a literaturii romane", in trei volume, de Ovid S. Crohmalniceanu, dar cartea nu mai era la moda, iar autorul nu se mai bucura de o reputatie care sa-l recomande in lipsa prescriptiilor absolute ale curiculei scolare, asa ca ma inspiram, pentru nevoile curente, din istoiria literaturii de Rotaru, iar mai tarziu, cand Iosif Constantin Dragan ne-a restituit "Istoria literaturii romane" de Calinescu, am luat lucrarea, ca unic reper, pana in 2008, cand am adus in Babel "Istoria critica a literaturii romane" de Nicolae Manolescu, care-mi va tine de cald pana la sfarsitul vietii.
*
In 1980 a aparut un volum de povestiri fantastice de Ovid S. Crohmalniceanu, autor despre care imi puteam imagina orice ... , ca s-a repatriat in Israel, ca a luat premiul Nobel pentru arta culinara, ca s-a logodit cu o martiana, dar nu si faptul ca va publica "Istorii insolite", iar peste alti sase ani, si "Alte istorii insolite". Si chiar daca mi-as fi imaginat aceste lucruri, tot nu as fi crezut ca un scriitor roman va avea de spus un cuvant in plus la cele patru legi ale roboticii, dupa "Eu robotul " si restul ciclului robotilor de Asimov.
*
Povestirea "La Winnipeg, unde nu ne vom intoare niciodata", imi vine bine, mai ales pentru titlul ei, caruia doresc sa-i opun pe loc mitul eternei reintoarceri, dar daca tot m-am oprit la o povestire fantastica, si inca pe blogul Dianei, ea insasi autoare de povestiri fantastice si membra a SRSF&F, poposesc, macar cat de un picnic la marginea drumului si in povestirea despre androizi a lui Crohmalniceanu. Trebuie sa incep cu prima lege a roboticii: 1) Robotul nu are voie sa pricinuiasca nici un rau omului, nici sa permita, prin neinterventie, sa i se intample vreun rau unei fiinte umane. A doua lege era deja abolita de doua secole la vremea despre care ne povesteste Crohmalniceanu, iar legea a treia, este cea care ii permite androidului sa-si apere existenta, dar numai fara a contrazice legea 1). A parta lege nu are rol aici, de fapt, si Asimov s-a referit la ea mai tarziu. Iata si contributia lui Crohmalniceanu, la aceste legi, in scurtul meu picnic :
"Cetateni pe deplin liberi, androizii au aceleasi drepturi si indatoriri ca oamenii, cu obligatia suplimentara a supunerii, atunci cand devin apti pentru procreatie, operatiilor genetice preconizate de regulamentele in vigoare. Androizii pot exercita orice profesie, primesc aceeasi remuneratie ca oamenii pentru serviciile prestate, isi pot intemeia o familie, au drept la avere pesonala, au drept de a alege si de a fi alesi in functii publice. Li se interzice strict schimbarea identitatii, fiind pasibili de pedeapsa cu moartea pentru acest delict."
*
Pornind de la aceste idei, povestirea lui Crohmalniceanu aduce in scena oameni si androizi care dezbat problema raporturilor dintre oameni si roboti, probleme cu care, cu certitudine ca umanitatea va ajunge sa se confrunte, daca nu suntem cumva de pe acum dincolo de frontiere.
*
Ceea ce subliniaza unul dintre comentatori, este faptul ca androizii, care se nasc asemenea oamenilor, sunt anteprogramati pentru inclinatia spre profesiile cerute de economie, ceea ce contrazice libertatea lor de alegere aparent garantata, si constituie premiza unor contradictii generatoare de conflicte intre oameni si androizi.
*
Nici nu mi-as fi adus aminte ca Ovid S. Crohmalniceanu a trait si a scris, daca nu-mi puneam intrebarea care ar fi fost sansa mea de a influenta destinul Dianei, ca scriitoare de S. F., in imprejurarea in care distanta dintre "Livada cu mierle" si "Babel" nu ar fi de una jumatate din mia de kilometri. Gandind aceasta postare, am inteles ca ceea ce inseamna raporturile intre oameni si androizi, este de natura sa ne determine sa ne intrebam si cu privire la raporturile dintre noi, oamenii, care aici, in virtual, parem , uneori, simple jucarii. Cum sa facem sa ne fie mai bine tuturor?
*

Cocosul rosu zboara spre cer

Cocosul rosu zboara spre cer


Am vorbit despre Cornelia Mica, cea saraca cu duhul, dar cu suflet de inger, si mi-a venit in minte Mara nebuna din "Cocosul rosu zboara spre cer". Am mai discutat si despre gainile de rasa pe care le-am tinut candva, si despre cocosii care canta la incetarea eclipselor de soare, de parca ar fi o noua dimineata. A cantat si cocosul de pe insula si a devenit oportuna postarea despre cartea lui Miodrag Bulatovic pe blogul Dianei. Romanul a fost publicat in 1959, tine de realismul magic si aminteste de picturile lui Bosch, Goya sau Chagall.
*
Romanele lui Bulatovic reprezinta adevarate drame ale lumii de sub lume, fiind o odisee a suferintelor neamului omenesc. Autorul are ca obiectiv al creatiei descoperirea sursei raului din lume. El foloseste ca mijloc de expresie grotescul, asemenea pictorilor din vechime.
*
Sa intram in carte : "Papadia si inceputul"

"Desculta, mai mult goala si numai zgarieturi, cu parul ravasit, Mara nebuna statea intinsa in livada.Simtea ca soarele se incinge tot mai tare in rotirea lui bezmetica. Dogoarea amiezii ii ajungea la tample si-i tulbura mintea. Nu se mai gandea la nimic. Statea intina si rontaia niste maciese intre dinti, privind la un nor de pe cer. Isi trecea palmele peste sanii tineri si fragezi si ii framanta, incredintata ca numai asa o sa i se aline durerile din rarunchi. Mainile ii alunecau de-a lungul trupului, il striveau, il chinuiau de parca nu ar fi fost al ei. Dar mainile nu puteau sa-i ia durerea. (...)
Tot mai sufla, fara sa-si mai stearga lacrimile, si se gandea ce frumos ar fi sa se acopere tot cerul si tot pamantul cu puf de papadie si flori mirositoare. Atunci, toate durerile s-ar duce, gandea ea, si toate ar fi mai bune pe lume ...
Nu mai putea sa vada valea care incepe chiar acolo, sub ea. nu vede, nici nu va vedea vreodata, cum se desprind trei fulgi de papadie si cad, in rotocoale albe la pamant : cel dintai, la marginea drumului, unde va poposi cineva in curand, si-si va intinde picioarele obosite. Al doilea fulg, asemenea unui pescarus, se lasa in mijlocul cimitirului turcesc, unde cativa au sa-si piarda cele ce nu se mai gasesc si nici nu se inapoiaza vreodata. Grea o sa fie pierderea aceasta. Al treilea, si cel mai mare, cade piezis si se infige in maracinis, langa casa stalucitor de alba, in toiul unei vesele adunari: aici are sa-si vire necuratul imbarligata-i coada. Alti fulgi de papadie cad lin pe drumul ce se furiseaza intre coline. Pe-aici va trece unul garbovit, cu ochii mari si negri, cu ochii cei mai amarati din lume."

Tunelul de sub lume (SF)

Tunelul de sub lume

Am recitit cele 40 de pagini ale nuvelei "Tunelul de sub lume" de Frederik Pohl , aparuta in antologia "Povestiri ciberrobotice", la 25 de ani de la prima lectura, cu acelasi interes. Nuvela mi-a placut atat de mult, incat am intitulat o lucrare a mea, aproape identic ; "Tunel sub lume". Nuvela lui Pohl a fost facuta cunoscuta publicului larg de postul de televiziune BBC, in 1966, cand a fost prezentat un serial in 24 de episoade, realizate din ecranizarea celor mai reprezentative nuvele SF ale timpului, una dintre ele fiind aceasta. Se stie ca audienta unui film este de zece mii de ori mai mare decat cea a unei carti. La fel s-a intamplat si cu Jurnalul unei englezoaice, care a devenit cunoscut mai ales dupa ecranizarea lui, in care, fermecatorul Father Martin, cititor in inima femeilor, a cucerit publicul, fiind la fel de interesant ca si William din Baskerville, care descifra, din cele mai banale urme, adevarul. Tema nuvelei lui Pohl este reclama, intr-o lume robotizata. Utilizand mijloacele specifice distopiei, autorul ataca invazia aparatului publicitar agresiv al societatii de consum.
******
"Dumneata esti mort. Explozia din vis a fost reala, a explodat uzina in care ne aflam acum. Cei douazeci si unu de mii de locuitori ai orasului au murit. Iar dumneata si toti ceilalti morti erati exact ce-si dorea Dorchin, un oras intreg, o bucata perfecta din America. Este la fel de usor sa transferi schemele logice de la un creier muribund ca si de la unul viu. Ba chiar mai usor, mortii nu se pot opune. A costat ceva bani ... Orasul a fost reconstituit din temelii, cu toata populatia lui, la scara mica, pe tablia unei mese.
Locuitorilor li s-a oferit sansa sa traiasca cate un vis de o zi, mereu altul, la nesfarsit. Ziua de 15 iunie, se repeta mereu . In realitate, ei nu au trait in aceasta zi: au pierit cu totii in 14 iunie. In zori, le este daruit un vis, care este luat noaptea inapoi, cand s-au obtinut toate datele asupra felului in care reactioneaza oamenii la testarile reclamelor pentru firma. Echipele de intretinere, le sterg din memorie aceste vise, pentru a face loc celor ce vor urma."

Borges s-a nascut in 24 august

Jorge Luis Borges

" Scrierea metodica ma distrage de la conditia prezenta a oamenilor. Certitudinea ca totul este scris ne anuleaza sau ne schimba in fantasme. Eu cunosc locuri unde tinerii se prosterneaza in fata cartilor si le saruta cu evlavie paginile, dar nu stiu sa descifreze nici o litera. Bolile, discordiile eretice, ratacirile care inevitabil degenereaza in banditism, au decimat populatia. Cred ca am amintit de sinuciderile care se inmultesc an de an. Si poate ca ma inseala batranetea si frica, dar banuiesc ca speta umana - unica - e pe cale de disparitie si ca BIBLIOTECA o sa dureze mai departe : iluminata, solitara, infinita, inutila, incoruptibila, secreta."

*

Intr-o astfel de zi de 24 august, s-a nascut BORGES.
Am redat de ziua lui, acest fragment din
povestirea
"BIBLIOTECA BABEL",
care este si numele bibliotecii mele, care se vede in ilustratii.

Siegfried Lenz - Ora de germana

Ora de germana" de Siegfried Lenz


Las pe altadata o postare despre Haruki Murakami, de dragul principiului inseparabilitatii cuantice, si voi continua postarea Dianei despre "Modelul" cu a mea, de companion toracopag, despre alt roman al lui Lenz, "Ora de germana".
*
Siggi Jespen, fiu de politai rural din vremea hitlerismului, este o victima a regimului de teroare, evoluand negativ, prin stari de angoasa, catre comportamentul delictual. Fobia personajului se dezvolta in maladie psihica, care face din el un deviant si un delincvent, incat ajunge sa fie internat intr-o colonie de reeducare din Insula Elba. "Ora de germana", este un gen de roman de formare, dar in sens invers ( "A rebours", cum ar zice Huysmans), de fapt, un anti-Bildungsroman. Inca imi persista in memorie, venind direct dinspre retina, senzatia de miscare pe care mi-a produs-o acest roman cvasicinematografic, care mi-a influentat tehnica de a-mi extrage material pentru naratiuni, din desfasurari vizuale, pe care mintea mea reuseste sa le produca cu harnicie.
*
Detinutul Jespen are de scris la ora de germana o compunere intitulata
"BUCURIILE DATORIEI".
(Tii minte "Bucuria umple casa", ce vremuri de aur ...)
In plina fronda infantila, si cinic, cum se potriveste conditiei sale de delincvent, Siggi nu reuseste sa scrie, in clasa, nici un singur rand pe aceasta tema. Astfel, ora se reia zile in sir, iar rezultatul, este seria de caiete ce formeaza aceasta carte.
*
Scris in 1968, romanul "Ora de germana" este un rechizitoriu impotriva terorii hitleriste. Mai citeste cineva asa ceva? Rau face cel ce nu o face. Deoarece cartea vorbeste despre vina si responsabilitate, si noi traim, suntem vinovati si nu avem dreptul sa fim si iresponsabili. In roman, rasuna cu claritate intrebarile:
"CE ESTE DATORIA?"
"CUM SA INTELEGEM SA NE INDEPLINIM DATORIA?"
*
Aici il las pe Siegfied Lenz, si vin la vulpea lui Saint-Exupery, la momentul in care aceasta ii spune Micului Print ca suntam responsabili fata de cei pe care i-am imblanzit. Iti aduci aminte ca am mai vorbit impreuna despre vulpe, Diana?

Drum spre nicaieri pe scara de nori si de piatra

Una dintre cartile care nu ma lasa sa trec, si ma striga pe nume cand ma vede, este romanul "Scara de nori si de piatra" de Johan Daisne, aparuta in 1942, in timp ce Belgia era sub ocupatie germana. De asta data, vazand pe cer o scara de nori, pe care am pozat-o si v-o prezint, iata, aici, am strigat eu cartea, in vederea acestei postari. Am citit-o in 1989, dar cineva drag mi-a reamintit-o vara trecuta, asa ca amintirea ei este incarcata de adieri inmiresmate pentru mine. In roman, un asistent de la Litere, pe nume Evert ter Wilgh, scrie, indemnat de seful de catedra, o poveste despre o iubire ideala, cum a imaginat odinioara Platon. Asta, in timp ca traieste, el insusi, o poveste de dragoste cu nemtoaica Jeanne, adusa de caile razboiului la Gent. Este o dragoste situata in afara HOTARELOR IMPUSE DE VIATA, PE CARE NICI MOARTEA NU O POATE LIMITA. Ma gandesc la profilul geologic sugerat de titlu, si la realitatea nesatisfacatoare in care traiesc personajele din roman, personajele din romanul din roman, si, in cele din urma, noi insine. Din nefericire, nu exista compensatii la realitatea cruda : starea de vraja, starea de visare, nu fac decat sa sporeasca tristetea, in momentele de reverire la realitate. Realitatea este o perpetua curgere, o autodizolvare fara sfarsit, care lasa in urma forme goale de sens si de trairi. Deasupra noastra, se afla lumea valorilor absolute, nesupusa disolutiei. Acolo traiesc Ra si Gun, personajele lui Evert. "Scara de nori si de piatra" este cartea nazuintei spre iubirea totala intre barbat si femeie. Exista oare, un singur om, unul singur, care sa nu fi nutrit un vis de iubire, care sa mute muntii din loc? Eu credeam ca da, dar Biblioteca Babel nu mi-a ingaduit sa pastrez o asemenea credinta.

Karamazov

Il recitesc pe Dostoievski, inspirat de publicarea cartilor sale in "Biblioteca Adevarul " in 12 volume, in seria de autor. Am recitit, de curand, "Fratii Karamazov", roman pe care Diana il asemuieste, ca grad de complexitate, Evangheliei dupa Luca, si "Crima si pedeapsa", disparand un timp din virtual. Am inceput acum "Idiotul" despre care, tot Diana zice ca este abstract, asemenea Evangheliei dupa Ioan . In primavara, Diana isi amintea cum l-a indragit, la Dostoievski, intai pe Rodion Raskolnikov, si ulterior, pe printul Miskin. De la o vreme, imi vorbeste despre Nikolai Stavroghin, ce fusese desemnat cu titlul de print in materialele pregatitoare , dar nu apare cu acest titlu in "Demonii", roman ce se roteste in jurul acestui personaj fascinant, precum sistemul solar in jurul gaurii negre din centrul galaxiei. Mentorul sau, caci tatal, generalul, si-a parasit familia de timpuriu , i-a inoculat lui Nikolai, de tanar "ETERNA TRISTETE SACRA". Acest fapt va fi contribuit la sinuciderea neasteptata a personajului, care isi pregatise o insula pentru retragerea definitiva din iluzie, pe taramul certitudinii, in Elvetia, unde-si cumparase si casa si invitase si pe Dasa, sa-i fie "sora de caritate". Unii vad in Stavroghin un vanzator al lui Hristos, un tradator al revolutiei si al Tarii, un impostor. "Oare nu cumva minti, fratioare?", pare a se intreba Stavroghin insusi, in timp ce inceraca sa-i convinga pe altii de "adevarurile" sale. De ce alege Diana un "demon" ca personaj preferat din Dostoievski? De ce ma atrage si pe mine acest personaj ? Voi reciti romanul cu aceste intrebari in minte.

Demonii

Din fereastra lui Satov se arunca revolvere

Nikolai Stavroghin a ucis in duel un om, iar pe altul l-a ranit grav. Nu stim de ce, dar stim ca a fost degradat la soldat si surghiunit departe de Capitala, intr-o unitate militara unde s-a reabilitat, a fost decorat, a avansat subofiter si apoi ofiter, incat putea sa ajunga si el general, ca si tatal sau. Dar el a demisionat din armata si si-a vazut de viata lui. Cum, asta este o alta poveste.
*

Ceea ce stim, este faptul cel de-al treilea duel, cel cu Gaganov, fiul celui "dus de nas", la propriu, de Stavroghin, la patru ani dupa incident, a fost independent de vointa lui, si a refuzat sa faca varsare de sange, desi avea ocazia sa o faca pe parcursul luptei, ceea ce sugereaza ca vinovatia lui in duelurile anterioare poate fi pusa la indoiala.

*

"Sa fie Sandu atat de marginit ? " se va fi intrebat Diana, atunci cand - vorbindu-mi despre Sonia, personaj cu care ea rezoneaza prin inclinatia catre sacrificiu, si care, de altfel, este si subiect al lucrarii sale de licenta ( intr-un cadru mai amplu) - s-a trezit ca incep de la definitii : a prostitutiei, in cazul Soniei Marmeladova, a crimei, in cazul lui Rodion Raskolnikov. Ce-i drept, am luat-o cam de departe. Atunci, fara sa ne spunem nimic, independent unul de altul, am asezat in rafturi "Demonii", renuntand la lectura in comun, datorita neintelegerii de moment. Acum insa, fluxul s-a deblocat, si ne aflam, fiecare dintre noi, undeva intre pagina trei si patru sute, din cele peste noua sute ale romanului.

*

Satov aderase la grup din entuziasm tineresc dar si-a schimbat punctul de vedere despre scopurile acestuia, dupa perioada in care a muncit in America. Pe banii lui Stavroghin a revenit in Europa, caci nu a trait o experienta fasta nici in lumea noua. Si-a exprimat deschis intentia de a se retrage din Organizatie, dar ei l-au considerat spion si au decis sa-l elimine. Stavroghin nici nu a aderat la grup, doar l-a ajutat pe Piotr Verhovenski, pe care l-a cunoscut in Elvetia, la reorganizarea lui. A inteles si el ca acesti indivizi isi exagereaza importanta, si pe nepusa masa, s-a pomenit si el printre suspectii de spionaj, condamnat la eliminare fizica.

*

Suntem in noaptea de dinaintea duelului dintre Gaganov si Stavroghin. Nikolai tocmai l-a rugat pe Kirillov sa-i serveasca ca martor la duel. I-a servit, cu patru ani in urma, alaturi de Piotr Verhovenski, si ca martor la casatoria morganatica cu Maria Timofeevna, femeia saraca cu duhul, si de toti batjocorita, pe care el a luat-o de nevasta, dintr-o pornire obscura. De la Kirillov, a intrat la Satov, care locuia in aceeasi casa, si-l astepta pe Nikolai, de o saptamana, sa vina sa-l omoare, dupa ce l-a palmuit in public. Dar acesta a venit, inaintea zilei duelului, nu sa-l omoare pe Satov. ci sa-l averitizeze ca este in pericol de moarte din partea Organizatiei.

*
Iata o parte din dialogul dintre Nikolai Stavroghin si Satov:


- Exlica-mi in primul rand : nu m-ai lovit in legatura cu sotia dumitale, nu-i asa?
- Stii prea bine ca nu pentru asta, isi cobori privirea Satov.
- Si nici pentru ca ai dat crezare acelor barfeli stupide in privinta Dariei Pavlovna?
- Nu bineinteles! Prostii!
-Asadar ai inteles ca Maria Timofeenvna este sotia mea legitima, si pentru asa m-ai lovit, asa este?
- Am ghicit si nu-mi venea sa cred. Te-am lovit pentru ca ai decazut ... pentru minciuni . Nu m-am apropiat ca sa te pedepsesc; in momentul cand ma apropiam nu stiam ca te voi lovi ...
Te-am lovit pentru ceea ce ai insemnat atata timp si atat de mult in viata mea ( .... )
Dar macar stii - striga Satov - pentru ce ai facut toate acestea si de ce accepti acum aceasta pedeapsa?
- Da, aproape stiu pentru ce m-am casatorit cu Maria si de ce accept aceasta pedeapsa, CUM TE-AI EXPRIMAT, raspunse Stavroghin.
*
- Nici eu nu stiu de ce raul e odios, iar binele e sublim, dar stiu de ce sentimentul acestei deosebiri se sterge si dispare la domni ca Stavroghin, nu se lasa Satov. Vrei sa-ti spun de ce te-ai casatorit cu Maria Timofeevna intr-un fel atat de inept si ticalos ? Tocmai pentru ca aici absurdul si infamia mergeau pana la genialitate! Nu este in firea dumitale sa ratacesti pe marginea abisului, CI TE ARUNCI HOTARAT CU CAPUL IN EL. Te-ai casatorit din pasiune pentru supliciu, din pasiune pentru remuscari, din voluptate morala. Cuprins de un paroxism nervos ... Sfidarea bunului simt era prea ademenitoare si nu ai rezistat !

Documentele postume ale clubului Pickwick

Publicarea romanului "Documentele postume ale Clubului Pickwick" de Dickens, s-a facut in douazeci de fascicole lunare, incepand din 31 martie 1836, dar revista s-a vandut numai in patru sute de exemplare, la inceput, si daca dezastrul ce se profila, nu ar fi fost inlaturat de autor, prin introducerea, de la a cincia fascicula, a personajului Sam Weller, tonifiant pana la incredibil, eu nu as fi avut sansa sa citesc de doua ori in viata acest roman atat de diferit de celelalte scrise de acest autor indragit. Personajul Sam a ridicat tirajul la 50. 000 de exemplare, si "Documentele (...)" au castigat un loc in istoria literaturii. Acest Sam Weller este un fel de Til Buhoglinda englez, fiind iubit de cititorii din toate timpurile. "Documentele (...)" nu ating registrele grave ale tonalitatii autorului din alte romane, dar redau o fresca a Angliei primelor decenii ale veacului nouasprezece, cu moravurile judiciare, metehnele alegerilor parlamentare, cu betia generalizata si murdaria la propriu, de neconceput in Anglia de azi, cu afacerile necurate ale vremii, falsa eruditie si concurenta acerba chiar si in absenta competitiei. Nascut in 1812, Dickens a scris cartea la 24 de ani, iar eroul sau, domnul Pickwick, este unul dintre marii mei prieteni din carti, asemenea lui William din Basckerville, din "Numele trandafirului", de Eco.
*
Sa intram, ca de obicei, in text :
*

"Am comunicat personal si in scris , cu Clubul, spuse dl. Pickwick, i-am aratat intentia mea. In decursul lungii noastre absente, au avut loc in sanul sau mai multe neintelegeri. Retragerea mea, adaugata altor felurite imprejurari, a dus la dizolvarea lui. Clubul Pickwick a incetat de a mai exista. Nu voi regreta niciodata, rosti dl. Pickwick cu glas scazut, ca am consacrat aproape doi ani studierii diferitelor varietati ale caracterului speciei omenesti, desi preocuparea de ceea ce e nou parea multora o treaba usuratica. Aproape toata viata mea fiind consacrata afacerilor pozitive si imbogatirii, am vazut deschizandu-se dinainte-mi numeroase probleme despre care nu aveam nici o idee si care, nadajduiesc, mi-au largit inteligenta si mi-au desavarsit spiritul"

*
Numai cine se va incumeta sa citeasca cartea va vedea ce a fost in stare sa faca acest om, care iesise intr-o lume mizerabila, despre care nu avea cunostinta, caci a inteles sa-si deschida inima spre omenie si intelepciune, dar nu s-a inclinat in fata atotputerniciei masluitorilor legii, rectitudinea sa fiind exemplara, iar sacrificiul, rasplatit prin izbanda. Este o carte despre prietenie si omenie, intr-o lume complicata, pe placul inimii mele. O recomand cu drag cititorilor Dianei.