sâmbătă, 7 noiembrie 2009

Principele : Despre ura

Machiavelli : "Il Principe"

1.Principele are nevoie de exercitiul mintii, deci trebuie sa citeasca Istoria si sa cunoasca faptele oamenilor de seama, pentru a intelege cauzele victoriilor sau infrangerilor lor, spre a le putea urma exemplul si pentru a evita erorile lor.
2.Principele este nevoit sa comita acele pacate fara de care i-ar fi greu sa salveze statul. Cercetand cu atentie, vom putea descoperi ceva ce pare virtute, dar care ne-ar duce la pieire, in vreme ce altceva, care pare viciu, duce pana la urma la bunastare.
3. Din ceea ce nu este al tau sau al supusilor tai, poti darui cu generozitate.
4. Este mai usor sa te faci temut, decat iubit.
5. Despre oameni se poate spune ca sunt nerecunoscatori, schimbatori, prefacuti, lasi si lacomi de castig. Daca le faci bine sunt de partea ta, cat timp nu simt primejdia in preajma. Dar daca interesul le-o cere, se ridica importiva ta.
6. Faptele mari au fost savarsite de acei principi care au tinut prea putin seama de cuvantul dat si care, au stiut, prin viclenie, sa ameteasca mintea oamenilor.
7. Nu este nevoie ca un principe sa aiba toate calitatile, dar este absolut necesar sa para ca le are.
8. Fiecare vede ceea ce pari a fi,dar putini sunt cei ce simt ce esti tu cu adevarat.
9. Faptele oamenilor si mai cu seama ale principilor, trebuie privite numai prin prisma scopului. Prin urmare, este necesar ca un principe sa actioneze in asa fel incat sa invinga si sa-si pastreze statul. Iar mijloacele sale vor fi considerate onorabile, caci oamenii de rand apreciaza doar succesul unei actiuni.
10. Totdeauna cel care unelteste crede ca va multumi poporul prin moartea principelui.
11. Ura poate fi atrasa si prin fapte bune si prin fapte rele.
12. Intretinand dusmaniile intre orasele supuse, le poti stapani mai usor.
13. Intotdeauna partida mai slaba va trece de partea puterii straine.
14. Principii au intalnit oameni de credinta si in randul celor care, la inceput, au fost socotiti suspecti.
15. Principii care au pus de curand mana pe putere cu ajutorul locuitorilor statului cucerit, trebuie sa stie foarte bine ce anume i-a impins pe acestia sa fie de partea lui.
16.Unui principe ii va fi usor sa si-i faca prieteni pe cei care erau multumiti de domnia dinaintea lui.
17. Cu toate fortele de care dispui, ele nu te pot scapa daca esti urat de popor.
18. Pe parcursul anului, principele trebuie sa organizeze pentru supusi serbari si spectacole.
19.Un domn isi dovedeste agerimea de minte cand isi da seama de calitatile si defectele oamenilor cu care s-a inconjurat.
20. Numai mijloacele de aparare care tin de tine insuti si de darurile cu care ai fost inzestrat, sunt bune, sigure si de lunga durata.
21. Soarta carmuieste jumatate din faptele noastre, dar tot ea ne ingaduie sa carmuim noi singuri si cealalta jumatate din fapte.
22. Soarta este ca si femeia : daca tii sa o stapanesti, trebuie sa o strunesti si sa o contrazici.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu