miercuri, 7 octombrie 2009
Poarta stelara
2001 - O odisee spatiala - Arthur C. Clarke
"POARTA STELARA. Timp de trei milioane de ani s-a rotit in jurul lui Saturn, asteptand un moment dintr-un destin ce-ar fi putut sa nu se implineasca niciodata. Pentru nastera ei fusese sfaramata o luna, iar resturile creatiei sale mai orbitau in prajma. Acum, lunga asteptare se sfarsise. Pe o alta lume inteligenta aparuse si incerca sa-si paraseasca leaganul planetar. UN VECHI EXPERIMENT ERA CALE SA-SI ATINGA PUNCTUL CULMINANT. Cei ce incepusera acest experiment, cu atat de mult timp in urma, nu fusesera oameni, si nici macar umani. Dar erau din carne si din sange si atunci cand priveau adancurile spatiului ceresc ii incerca uimirea, exaltarea si singuratatea. Imediat dupa ce au obtinut forta necesara, au pornit spre stele. In explorarile lor au intalnit viata intr-o multime de forme de manifestare si au studiat evolutia pe o mie de planete. AU VAZUT CAT DE DES SCANTEILE INTELIGENTEI SCLIPESC SI APOI MOR IN NOAPTEA COSMICA. Si, deoarece, in toata galaxia nu au gasit nimic mai pretios decat mintea, pretutindeni i-au incurajat zorii. Au devenit fermieri ai campurilor stelare.Semanau si uneori culegeau roadele. Iar alteori, fara tragere de inima,erau nevoiti sa pliveasca. "
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu