Moartea lui Melchiade in romanul "Un veac de singuratate"

"In cele din urma se indrepta spre locul unde Melchiade obisnuia sa-si intinda cortul, si dadu peste un armean taciturn care lauda in limba spaniola un elixir care te facea invizibil. Acesta inghitise dintr-o sorbitura o cupa plina cu o substanta chihlimbarie in clipa cand Jose Arcadio Buendia isi croi drum cu brutalitate, prin mijlocul grupului care asista cu gura cascata la spectacol, si reusi sa-i adreseze intrebarea sa. Tiganul il invalui cu chipul sau spalacit, inainte de a se pierde intr-o baltoaca de pacura fumeganda si puturoasa, deasupra careia continuau sa pluteasca ecurile raspunsului sau : "Melchiade a murit." Sub lovitura acestei vesti, Jose Arcadio ramase impietrit, incercand sa-si stapaneasca durerea pe care o resimtea, pana cand oamenii stransi acolo se risipira chemati la alte spectacole si pana ce baltoaca armeanului taciturn se evapora complet."

Scene de dragoste in romanul "Un veac de singuratate"

"La prima atingere, oasele tinerei femei pareau ca se dezarticuleaza cu un trosnet inspaimantator, ca acel al unei cutii de domino, iar pielea i se topi in sudori livide, ochii i se umplura de lacrimi si din tot trupul ei porni un geamat lugubru si un miros vag de namol. Ea suporta insa izbitura cu o tarie de caracter si cu o vitejie de admirat. Jose Arcadio se simti atunci purtat in vazduh pana la o stare de inspiratie serafica, in care inima sa aprinsa deveni izvorul unor obscenitati tandre care patrundeau in urechile tinerei fete, iesindu-i pe gura traduse in limba ei"

( ... )


"Profitand de delicioasa imunitate pe care le-o asigura dezordinea generala, Jose Arcadio si Pilar Ternera cunoscusera cateva ceasuri de libertate. Umblau ca doi logodnici fericiti pierduti in multime, si au ajuns chiar sa banuiasca ca iubirea putea fi un sentiment mai grav, mai profund decat acea fericire neanfranata, insa efemera, a noptilor clandestine."

( ... )


"Vino incoace, ii spuse el. Rebecca asculta. Se opri langa hamac in sudori de gheata, simtind ca i se innoada matele,in timp ce Jose Arcadio ii mangaia cu varful degetelor gleznele, apoi pulpele si chiar coapsele, murmurand : ah ! Ea trebui sa depuna un efort supraomenesc cand o forta ciclopica o despuie de imbracamintea intima in doi timpi si trei miscari si o sfasie ca pe o pasarica.Mai avu timp sa-i multumeasca lui Dumnezeu ca s-a nascut, inainte de a se darui inconstienta placerii neuitate a acestei dureri insuportabile, in mlastina fumeganda a hamacului, care absorbi ca o sugativa izbucnirea sangelui ei."

Paradigma nevoilor - Abrahaam Manslow

Dupa Manslow, nevoile fapturilor umane sunt ierarhizare si pot fi prezentate sub aspectul unei piramide in cinci trepte : trebuinte fiziologice, trebuinte de securitate, trebuinte de apartenenta, trebuinte de stima si prestigiu, si trebuinte de autorealizare. Iata-le, pe scurt :
1.Nevoi fiziologice : de hrana, de adapost, repaos,sexualitate. Satisfacera lor asigura consevarea si sanatatea.
2.Nevoi de securitate : trebuinte de echilibru emotional, de perseverare impotriva primejdiilor, pentru asigurarea conditiilor de munca si de viata.
3. Nevoi de apartenenta : trebuinte de afiliere si adeziune, de identificare cu altii, de apartenenta la familii, la grup,comunitate etnica, religioasa, culturala.
4.Nevoia de stima : stima fata de sine si alte persoane, nevoia de reputatie si prestigiu, de a se bucura de consideratie, si de a participa la decizii.
5.Nevoia de autorealizare : necesitatea de obiectivare a capacitatilor si disponibitatilor creative, si de promovare a sinelui.

Morris West - Cand luptele devin sangeroase

"Problemele nu vor fi rezolvate de niste alegeri, de o coalitie de partide sau prin victoria unui sistem asupra altuia.Noi suntem mediteraneeni. Suntem, fie ne place sau nu,o rasa de metisi formati din greci, latini, vizigati, huni de-ai lui Attila. Noi traim asa cum am facut-o de secole, intr-un echilibru precar de interese tribale si familiale. Cand balanta se apleaca, chiar foarte putin, ajungem la dezordini sau chiar la razboi civil. Cand luptele devin prea sangeroase, apelam la biserica, sau mai rau,la un salvator, care ar putea fi un dictator."

Mazo de la Roche - Jalna

"Simtea in suflet extazul creatiei, dublat de-o adanca tristete, pentru ca presimtea ca lumea pe care o crea el acum nu poate sa dureze : izvoarele zglobii, vartejurile de petale spulberate, adierile usoare, care in realitate nu erau altceva decat o umbra a umbrelor, vor seca, se vor ofili si se vor opri in clipa in care muzica lui se va topi in adancul tacerii."

(Mazo de la Roche - "Jalna")

Un vis american - Norman Mailer

"Nu are importanta ce faci in viata particulara. Conteaza spectacolul public, iar acesta trebuie sa fie fara cusur. Fiindca spectacolul public este limbajul pe care il folosim sa transmitem prietenilor si dusmanilor ca suntem indeajuns de coerenti ca sa dam o reprezentatie onorabila. Si nu e usor, daca tii seama de nebunia a toate cate sunt pe lumea asta."

(Norman Mailer - "Vis american")

Un veac de singuratate - G.G. Marquez

"Intr-o buna zi la mai multe luni dupa plecarea Ursulei, incepusera sa se petreaca lucruri ciudate. Un flacon gol, uitat de multa vreme intr-un dulap deveni atat de greu incat era imposibil sa-l urnesti din loc. O oala cu apa asezata pe masa de lucru, fierse fara foc timp de o jumatate de ora, pana ce se evapora complet. Jose Arcadio Buendia si fiul sau observau aceste fenomene cu un extaz amestecat cu o spaima, incapabili sa si le explice, insa interpretandu-le ca pe niste prevestiri ale materiei.Intr-o zi, leaganul Amarantei incepu sa se miste dintr-o pornire proprie, si facu un tur complet prin odaie, spre marea stupefactie a lui Aureliano care se grabi sa-l opreasca. Tatal sau nu se emotiona insa pentru atata lucru. Puse leaganul la loc si-l lega de piciorul unei mese, convis ca evenimentul asteptat era iminent.
Pe aceasta chestiune, Aureliano il auzi cum zicea :
-Daca nu te temi de Dumnezeu, atunci teme-te de metale.
Pe neasteptate, dupa aproape cinci luni de la disparitie, Ursula se reintoarse. Reveni mai magnifica, mai tanara ca oricand, cu niste gateli noi, de un stil necunoscut in sat. Jose Arcadio Buendia abia putu sa reziste emotiei.
- Asta era deci ! striga el. Stiam eu ca asa se va intampla !
Si era convins cu adevarat de aceasta, caci, in retragerile sale prelungite, in timp ce manuia materia, se rugase din adancul sufletului sau ca minunea asteptata sa ne fie nici descoperirea pietrei filosofale, nici descatusarea suflarii care da viata metalelor, nici posibilitatea de a face aur din balamalele si zavoarele casei : ci tocmai ceea ce se intamplase acum : Reintoarcerea Ursulei."