" Un veac de singuratate" de G.G. Marquez

" In aceste clipe de distractie vesela se descopereau adevaratele gusturi ale lui Meme. Fericirea ei se gasea la extrema opusa a disciplinei, in petrecerile zgomotoase, in cofidentele amoroase, in intrunirile secrete prelungite cu prietenele ei, unde invatau sa funeze, si unde vorbeau despre chestiuni privitoare la barbati, si unde li s-a intamplat odata sa intreaca masura, inghitind trei sticle de rom si sfarsind prin a ramane in pielea goala, pentru a-si masura si compara toate partile trupurilor "

***

" Acasa, Amarata continua sa-si brodeze lintoliul interminabil, iar Ursula se lasa tarata de decrepitudine spre adancul tenebrelor in care nu mai era nimic de vazut decat umbra lui Jose Arcadio Buendia sub castanul sau. Fernanda isi intari autoritatea. Scrisorile lunare catre fiul ei, Jose Arcadio nu mai contineau nici un rand cu minciuni si singurul lucru pe care i-l ascundea era corespondenta ei cu medicii nevazuti care-i diagnosticasera o tumora benigna la intestinul gros si se straduiau sa o pregateasca pentru a opera asupra ei prin telepatie."

***

" Amaranta incercase sa faca sa dispara amintirea lui Pietro Crespi in dosul acelei pasiuni murdare pe care indraznise sa o aiba pentru nepotul ei, Aureliano Jose si incercase sa se refugieze sub ocrotirea calma si barbateasca a colonelului Gerineldo Marquez, insa nu reusise sa se elibereze, nici chiar prin actul cel mai deznadajduit al batranetii ei, atunci cand, scaldandu-l pe micutul Jose Arcadio, cu trei ani inainte de plecarea la seminar, il mangaia, intr-un chip cu totul altul decat acela al unei bunici fata de nepotul ei, asa cum ar fi facut-o o femeie fata de un barbat. Uneori suferea ca lasase in urma ei aceasta dara de noroi, iar alteori se infuria atat de tare, incat isi intepa degetele cu ace, insa cu cat o durea si se infuria mai mult, cu atat o amara mai mult aceasta durere a iubirii parfumate si gaunoase pe care avea s-o tarasca dupa sine pana la moarte."